COMUNA  ZAU DE CÎMPIE
- SCURTĂ PREZENTARE -

•  Aşezarea 
    Comuna Zau de Cîmpie, este situată din punct de vedere geografic, în cuprinsul Cîmpiei Transilvaniei, parte fizico-geografică încadrată între Mureş şi cele două izvoare ale râului Someş. Numele de Cîmpia Transilvaniei ( integrată în Depresiunea Transilvaniei ), nu pare a fi propriu dacă avem în vedere unele detalii, cu caracter geografic specifice aşezării şi teritoriului aferent ca: altitudine 500-600 m, aspectul deluros al reliefului. Singurul element care ar putea justifica denumirea de câmpie este lipsa aproape totală a parcului forestier, teritoriul comunii fiind reprezentat doar prin fâşii izolate de salcâmi şi un parc (Bîrsana) care înconjoară un castel şi câteva pâlcuri însumând toate 45 Ha.
Comuna se situează la 19 Km N de oraşul Luduş, respectiv 46°37' latitudine N şi 24°08' longitudine E. Spre est se învecinează cu hotarul comunelor Şăulia de Cîmpie şi Alex. Papiu Ilarian; la V cu teritoriul comunei Valea Largă; la N cu comunele Miheşu de Cîmpie iar în partea de Sud cu comuna Tăureni. Între limitele stabilite mai sus, comuna Zau de Cîmpie înglobează o suprafaţă de 5.108 ha.

•  Structura geologică 
    Localitatea Zau de Cîmpie, incluzându-se în Cîmpia Transilvaniei, prezintă în general o structură caracteristică acestei unităţi fizico-geografice. Straturile care alcătuiesc teritoriul aşezării sunt de vârstă neozoică, aparţinând subdiviziunii cuaternare denumită miocenul superior, respectiv orizontului sarmatic. Orizontul sarmatic în această localitate prezintă faciesuri magno-argilioase în care se găsesc intercalaţii de ghips, nisipuri fine, marne de culoare albăstruie, gresii şi altele. Alternarea straturilor permeabile cu cele impermeabile favorizează şi aici ca şi în alte localităţi din Cîmpia Transilvaniei fenomenul de alunecare.

•  Relieful 
    Se prezintă neuniform, fărâmiţat, accidental. Principalele forme structurale care se pot delimita si suscită un interes şi în procesul formării şi evoluţiei solurilor caracteristice comunei sunt: Valea Principală, mărginită de o parte şi de alta de versanţi care se sprijină pe terasele văii (reduse) şi a căror pantă devine treptat accidentală; valea aceasta, în care se găseşte vatra satului Zau de Cîmpie, constituie de fapt o parte a văii cu aspect depresionar care începe din Valea Mureşului (oraşul Luduş) şi se continuă până în nord de oraşul Sărmaşu, pe cca. 40 km. Din valea principală, se deschid lateral văi mai mici străbătute de pâraie, cu debit mai bogat în timpul precipitaţiilor abundente. În timpul ploilor cu aspect torenţial aceste văi devin bazine de acumulare a unor torenţi a căror acţiune erozivă este puternic influenţată de înclinaţia versanţilor (11-16°); versanţii care delimitează văile laterale au forme neregulate, prezintă porţiuni accidentale, rupturi, terenuri afectate de alunecări şi procese de eroziune torenţială. Versanţii care însoţesc văile, au expunere diferită, sudică, nordică, sud-estică, nord-estică şi nord-vestică, sunt scurţi cu înclinaţii variate (6°-28°). Solurile cu un grad mai mare de eroziune se întâlnesc obişnuit pe versanţii cu panta mai mare şi cu expunere sudică. Cea mai mare parte a versanţiilor ni se înfăţişează normal, cu soluri neafectate de eroziune, practicabile culturilor.

•  Clima (aspectele micro-climatice) 
    Păstrează caracterul continental moderat al unităţii fizico-geografice în care se încadrează localitatea. Elementele climatice prezintă variaţii valorice în funcţie de anotimp, astfel:
- temperatura medie anuală 8,9 °C;
- temperatura medie a lunii ianuarie -4,6 °C temperatura medie a lunii iulie 19,8 °C;
- amplitudinea termică mijlocie oscilează între 19-24 °C;
- temperatura maximă absolută 34,4 °C, înregistrată în luna iunie (perioada 1927-1958);
- temperatura minimă absolută -32,6 °C, înregistrată în luna ianuarie (perioada 1927-1958)
- frecvenţa medie a zilelor tropicale cu peste 30 °C între 10-30 zile;
- frecvenţa medie a zilelor de iarnă cu temperatura sub 0°C, între 40-50 zile.
- prima zi de îngheţ se înregistrează între 1-21 octombrie, iar ultima zi de îngheţ, între 11 aprilie şi 1 mai.
    Vânturile dominante bat din sectorul NV şi SV. Frecvenţă mai mare vara, au cele din sectorul sudic, iar iarna cele din vest. Căderea de precipitaţii bogate, adesea cu caracter de averse, favorizează vânturile care bat din direcţia vest şi sud-vest. Media anuală a precipitaţiilor din unitatea geografică în care se încadrează comuna, este de 600 mm. 
    Precipitaţiile maxime se înregistrează în lunile iunie-iulie (96,9 mm şi respectiv 84,3 mm) iar minimum în luna februarie (20,5 mm). Localitatea este situată in zona de precipitaţii minime absolute de 500 mm şi maxime absolute de 800 mm. Media precipitaţiilor în februarie (luna cea mai secetoasă) 30-40 mm. Media precipitaţiilor în iunie (luna cea mai ploioasă) 100-110 mm. Din analiza datelor de mai sus se desprinde cu uşurinţă concluzia că localitatea nu este afectată de secete grave. Totuşi în localitate s-au înregistrat la intervale mari, veri cu un grad de umiditate redus, accentuată şi de acţiunea vânturilor uscate din sectorul sudic. Grosimea medie anuală a stratului de zăpadă pe sol, ajunge la 40 cm, iar numărul zilelor cu solul acoperit efectiv de zăpadă, este de peste 30 într-un an. Numărul mediu al zilelor cu cerul acoperit dimineaţa este de 22 zile în ianuarie şi de 10 zile în iulie. Nebulozitatea medie anuală este cuprinsă între 5-6 / 10.

•  Hidrografia localităţii este săracă, reducându-se la un pârâu care străbate valea principală (Luduşelul) afluent al râului Mureş şi care colectează un număr de 10 până la 12 pârâiaşe al căror debit este puternic influenţat de valoarea precipitaţiilor anuale, în verile secetoase putând seca. Comuna este aşezată în zona cu densitatea reţelei hidrografice cuprinsă între 0,10 - 0,30 km/km2. Pânza freatică se găseşte la adâncimi mici; în valea principală 0,80 - 1,50 m, dar coboară la 5 - 12 m spre pantele versanţilor.Izvoarele sunt puţine, cu răspândire neuniformă. Apa are un gust sălciu, conţinând un procent relativ mare de săruri. Apa din fântâni prezintă un grad redus de solubilitate putând fi folosită la spălat numai tratată cu carbonat de sodiu, iar calităţi potabile posedă doar 5-6 fântâni din întreaga vatră a satului. Remarcăm faptul că Valea principală are pe anumite porţiuni, un relief aproape plat (lăţime de 150-200 m) cuprins între versanţi cu forme caracteristice de cueste, în special pe stânga pârâului, lucru pentru care în timpul topirii zăpezii şi a precipitaţiilor abundente, apa iese mai uşor din matcă inundând această porţiune mai mult sau mai puţin plată. De fapt această însuşire a reliefului văii a favorizat încă din timpuri îndepărtate formarea de bălţi iar prin intervenţia omului, care a creat baraje, acestea s-au lărgit căpătând aspectul unor iazuri sau heleştee populate în prezent cu crap; primele menţiuni privind bogăţia de peşte în piscina de la Zau datează din secolul al XV-lea însă o amenajare modernă nu s-a făcut decât în anii postbelici când suprafaţa totală a iazurilor a ajuns la 255 ha.

•  Vegetaţia şi fauna 
    Vegetaţia este reprezentată prin pajişti şi terenuri agricole. Cea arborescentă apare prin câteva pâlcuri răzleţe de copaci şi numai în două locuri sub formă de pădure încheiată, cuprinzând o suprafaţă de 45 ha.
Dintre speciile lemnoase mai frecvente se întâlnesc: stejarul (gorunul), arinul, precum şi câteva exemplare de brad şi molid. În păşuni şi fâneţe se întâlnesc frecvent specii ca: Festuca pratensis, Pea pratensis, Dactilis glomerata, Bromus molis, Pea trivialis, Medicago lupulina s.a. 
Un exemplar floristic caracteristic comunei şi o raritate pentru flora României îl constituie bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia). Pentru a ocroti această plantă rară de mare interes ştiinţific s-a creat la doi-trei km de sat, în fundul văii Bota, o rezervaţie botanică cuprinzând o suprafaţă de 2,5 ha. Această plantă a fost declarată monument al naturii încă din 1932. După aprecierile specialiştilor, Paeonia este de origine pontică şi dăinuie în acest loc (unic în Transilvania) din perioada mai caldă post glaciară. Există dovezi sigure că frecvenţa acestei plante la Zau de Cîmpie era mult mai mare în urmă cu zeci de ani, atrăgând atenţia specialiştilor Transilvaniei. Primele date despre bujorii de la Zau, sunt publicate în 1846 la Viena într-o lucrare referitoare la flora Transilvaniei a medicului Sternheim C. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în secolul XX, flora locală şi în principal Bujorul de stepă, este cercetată, în repetate rânduri de mai mulţi specialişti care au întocmit şi studii. Între aceştia amintim pe profesorii I. Prodan, Alexandru Borza, Emil Pop şi ultimul care a scris despre rezervaţie, Eugen Ghişa. Importanţa ştiinţifică a rezervaţiei de la Zau de Cîmpie nu constă numai în prezenţa bujorului de stepă, pentru care se iau măsuri de ocrotire, ci şi a altor specii şi subspecii (cca. 245) care s-au identificat, în rezervaţie sau în împrejurimile ei şi care, din punct de vedere geografic, se situează la o zonă de întrepătrundere a elementelor europene cu cele asiatice. Prezenţa la Zau a Bujorului de stepă a fost semnalată în 1846. Este o plantă perenă cu o înălţime de 10-50 cm, cu frunze profund divizate şi o floare rosie-purpurie, închisă. Persoana care a salvat-o de la distrugere (1944), acum în vârstă de 85 ani, a ocrotit-o, i-a extins suprafaţa la 3,5 ha, i-a asigurat un renume, se numeşte Sâncrăian Marcu. Acest "ţăran autodidact care vorbeşte latineşte", a fost timp de 36 de ani custodele onorific al rezervaţiei. Rezervaţia, care a fost pasiunea sa de o viaţă (cum singur o spune) i-a adus satisfacţii: vizitarea Romei şi participarea la un congres internaţional (Italia). Fauna localităţii este caracteristică ariei faunistice a căprioarei, mai rar apare veveriţa, iar la câmp iepurele.

•  Solurile - sunt rezultatul unui proces determinat de mai mulţi factori dintre care un rol deosebit l-au avut şi-l au relieful şi roca mamă, la care se adaugă influenţa climei, vegetaţiei, expoziţia şi înclinaţia versanţilor. Pe versanţii sudici, cu înclinaţie mai mare şi însoriţi puternic s-au format cernoziomurile levigate sau spălate; de subliniat că pe toţi aceşti versanţi procesul de eroziune este în unele locuri destul de înaintat (deşi localitatea se află în zona de eroziune moderată) explicabil de altfel prin lipsa vegetaţiei încheiate. 
    
Extras din "SATUL cu BUJORI de-a lungul veacurilor", Ediţia a II
Ioan Floca şi Emil Pop
ISBN 973-86669-2-9 



Ultima actualizare
18.10.2017
Realizare site
SARAL EXPERT CONSULT
www.saralconsult.ro