Clima (aspectele micro-climatice)

Păstrează caracterul continental moderat al unităţii fizico-geografice în care se încadrează localitatea. Elementele climatice prezintă variaţii valorice în funcţie de anotimp, astfel:

– temperatura medie anuală 8,9 °C;

– temperatura medie a lunii ianuarie -4,6 °C temperatura medie a lunii iulie 19,8 °C;

– amplitudinea termică mijlocie oscilează între 19-24 °C;

– temperatura maximă absolută 34,4 °C, înregistrată în luna iunie (perioada 1927-1958);

– temperatura minimă absolută -32,6 °C, înregistrată în luna ianuarie (perioada 1927-1958)

– frecvenţa medie a zilelor tropicale cu peste 30 °C între 10-30 zile;

– frecvenţa medie a zilelor de iarnă cu temperatura sub 0°C, între 40-50 zile.

– prima zi de îngheţ se înregistrează între 1-21 octombrie, iar ultima zi de îngheţ, între 11 aprilie şi 1 mai.

Vânturile dominante bat din sectorul NV şi SV. Frecvenţă mai mare vara, au cele din sectorul sudic, iar iarna cele din vest. Căderea de precipitaţii bogate, adesea cu caracter de averse, favorizează vânturile care bat din direcţia vest şi sud-vest. Media anuală a precipitaţiilor din unitatea geografică în care se încadrează comuna, este de 600 mm.

Precipitaţiile maxime se înregistrează în lunile iunie-iulie (96,9 mm şi respectiv 84,3 mm) iar minimum în luna februarie (20,5 mm). Localitatea este situată in zona de precipitaţii minime absolute de 500 mm şi maxime absolute de 800 mm. Media precipitaţiilor în februarie (luna cea mai secetoasă) 30-40 mm. Media precipitaţiilor în iunie (luna cea mai ploioasă) 100-110 mm. Din analiza datelor de mai sus se desprinde cu uşurinţă concluzia că localitatea nu este afectată de secete grave. Totuşi în localitate s-au înregistrat la intervale mari, veri cu un grad de umiditate redus, accentuată şi de acţiunea vânturilor uscate din sectorul sudic. Grosimea medie anuală a stratului de zăpadă pe sol, ajunge la 40 cm, iar numărul zilelor cu solul acoperit efectiv de zăpadă, este de peste 30 într-un an. Numărul mediu al zilelor cu cerul acoperit dimineaţa este de 22 zile în ianuarie şi de 10 zile în iulie. Nebulozitatea medie anuală este cuprinsă între 5-6 / 10.

Hidrografia localităţii este săracă, reducându-se la un pârâu care străbate valea principală (Luduşelul) afluent al râului Mureş şi care colectează un număr de 10 până la 12 pârâiaşe al căror debit este puternic influenţat de valoarea precipitaţiilor anuale, în verile secetoase putând seca. Comuna este aşezată în zona cu densitatea reţelei hidrografice cuprinsă între 0,10 – 0,30 km/km2. Pânza freatică se găseşte la adâncimi mici; în valea principală 0,80 – 1,50 m, dar coboară la 5 – 12 m spre pantele versanţilor.Izvoarele sunt puţine, cu răspândire neuniformă. Apa are un gust sălciu, conţinând un procent relativ mare de săruri. Apa din fântâni prezintă un grad redus de solubilitate putând fi folosită la spălat numai tratată cu carbonat de sodiu, iar calităţi potabile posedă doar 5-6 fântâni din întreaga vatră a satului. Remarcăm faptul că Valea principală are pe anumite porţiuni, un relief aproape plat (lăţime de 150-200 m) cuprins între versanţi cu forme caracteristice de cueste, în special pe stânga pârâului, lucru pentru care în timpul topirii zăpezii şi a precipitaţiilor abundente, apa iese mai uşor din matcă inundând această porţiune mai mult sau mai puţin plată. De fapt această însuşire a reliefului văii a favorizat încă din timpuri îndepărtate formarea de bălţi iar prin intervenţia omului, care a creat baraje, acestea s-au lărgit căpătând aspectul unor iazuri sau heleştee populate în prezent cu crap; primele menţiuni privind bogăţia de peşte în piscina de la Zau datează din secolul al XV-lea însă o amenajare modernă nu s-a făcut decât în anii postbelici când suprafaţa totală a iazurilor a ajuns la 255 ha.

Vegetaţia este reprezentată prin pajişti şi terenuri agricole. Cea arborescentă apare prin câteva pâlcuri răzleţe de copaci şi numai în două locuri sub formă de pădure încheiată, cuprinzând o suprafaţă de 45 ha.

Dintre speciile lemnoase mai frecvente se întâlnesc: stejarul (gorunul), arinul, precum şi câteva exemplare de brad şi molid. În păşuni şi fâneţe se întâlnesc frecvent specii ca: Festuca pratensis, Pea pratensis, Dactilis glomerata, Bromus molis, Pea trivialis, Medicago lupulina s.a.

Un exemplar floristic caracteristic comunei şi o raritate pentru flora României îl constituie bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia). Pentru a ocroti această plantă rară de mare interes ştiinţific s-a creat la doi-trei km de sat, în fundul văii Bota, o rezervaţie botanică cuprinzând o suprafaţă de 2,5 ha. Această plantă a fost declarată monument al naturii încă din 1932. După aprecierile specialiştilor, Paeonia este de origine pontică şi dăinuie în acest loc (unic în Transilvania) din perioada mai caldă post glaciară. Există dovezi sigure că frecvenţa acestei plante la Zau de Cîmpie era mult mai mare în urmă cu zeci de ani, atrăgând atenţia specialiştilor Transilvaniei. Primele date despre bujorii de la Zau, sunt publicate în 1846 la Viena într-o lucrare referitoare la flora Transilvaniei a medicului Sternheim C. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în secolul XX, flora locală şi în principal Bujorul de stepă, este cercetată, în repetate rânduri de mai mulţi specialişti care au întocmit şi studii. Între aceştia amintim pe profesorii I. Prodan, Alexandru Borza, Emil Pop şi ultimul care a scris despre rezervaţie, Eugen Ghişa. Importanţa ştiinţifică a rezervaţiei de la Zau de Cîmpie nu constă numai în prezenţa bujorului de stepă, pentru care se iau măsuri de ocrotire, ci şi a altor specii şi subspecii (cca. 245) care s-au identificat, în rezervaţie sau în împrejurimile ei şi care, din punct de vedere geografic, se situează la o zonă de întrepătrundere a elementelor europene cu cele asiatice. Prezenţa la Zau a Bujorului de stepă a fost semnalată în 1846. Este o plantă perenă cu o înălţime de 10-50 cm, cu frunze profund divizate şi o floare rosie-purpurie, închisă. Persoana care a salvat-o de la distrugere (1944), acum în vârstă de 85 ani, a ocrotit-o, i-a extins suprafaţa la 3,5 ha, i-a asigurat un renume, se numeşte Sâncrăian Marcu. Acest “ţăran autodidact care vorbeşte latineşte”, a fost timp de 36 de ani custodele onorific al rezervaţiei. Rezervaţia, care a fost pasiunea sa de o viaţă (cum singur o spune) i-a adus satisfacţii: vizitarea Romei şi participarea la un congres internaţional (Italia). Fauna localităţii este caracteristică ariei faunistice a căprioarei, mai rar apare veveriţa, iar la câmp iepurele.

Solurile – sunt rezultatul unui proces determinat de mai mulţi factori dintre care un rol deosebit l-au avut şi-l au relieful şi roca mamă, la care se adaugă influenţa climei, vegetaţiei, expoziţia şi înclinaţia versanţilor. Pe versanţii sudici, cu înclinaţie mai mare şi însoriţi puternic s-au format cernoziomurile levigate sau spălate; de subliniat că pe toţi aceşti versanţi procesul de eroziune este în unele locuri destul de înaintat (deşi localitatea se află în zona de eroziune moderată) explicabil de altfel prin lipsa vegetaţiei încheiate.