0265-486112      0265-486113
  zaucimpie@cjmures.ro

Etimologie

Asupra etimologiei toponimicului Zau nu se poate exprima o părere sigură, există încă incertitudini; în dicţionarele etimologice româneşti nu apare satul. Din cercetarea mai multor dicţionare (germane, maghiare) s-a ajuns la concluzia că forma actuală a denumirii satului, aceea de Zau, trebuie să derive dintr-un nume de persoană (Zach) frecvent întâlnit în onomastica medievală, mai ales la persoane din rândul păturilor bogate, a feudalilor.
Prima atestare a satului datează din 25 mai 1339, când este menţionat sub denumirea de ZAH, într-un act de danie emis de cancelaria regelui Ungariei Carol Reberth. De la prima menţiune (1339) şi până la 1733 se păstrează denumirea iniţială de ZAH, sau ZAAH. După 1733, mai apare şi sub alte forme ca: ZAHA (1733), ZAAH (1750), Mezo-Zah (1760), ZAHU (1850) şi apoi până în 1918, Mezo-Zah.
După anul 1824, satul apare atât în documentele Bisericii greco-catolice, cât şi în actele oficiale ale administraţiei monarhiei austriece, şi în forma actuală de Zau sau chiar Zau de Câmpie.
În anii următori desăvârşirii unităţii naţionale, prin 1926, se adoptă denumirea de MOINEŞTI, dar este curând abandonată la cererea localnicilor, revenindu-se la aceea de Zau. Denumirea completă a satului, este de Zau de Câmpie, ceea ce se mai adaugă amintind denumirea unităţii geografice în care este aşezat.

Vatra satului – o moştenire străveche

Până în 1970, descoperirile arheologice publicate, atestau prezenţa vieţii umane pe aceste meleaguri, doar începând cu Epoca bronzului. Din ceea ce s-a publicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-ar părea că cea mai străveche aşezare stabilă din vatra satului ar data din Epoca bronzului :
1) O cronică arheologică a Sibiului în care se vorbeşte despre existenţa în Muzeul de numismatică si arheologie a Transilvaniei a unor topoare de bronz, unele fiind descoperite la Zau de Câmpie.
2) Revista uniunii muzeistice, Secţia Medicină – Ştiinţe naturale, care preluase ştirea, precizând că este vorba despre: o daltă, un topor, ace şi ferestraie.
3) Îndrumătorul Muzeului Satului – Transilvania colecţia de numismatică şi arheologie, Cluj 1903, care menţionează un “depozit” de bronz constând din trei ferestraie, două ace fragmentate (unul cu capul întors iar celălalt cu capul îngroşat şi ornat cu linii incise), o daltă şi un celt (topor) de bronz. Obiectele acestea identificate în punctul topografic numit “Bujori” şi “La Vamă” au fost trimise în 1876 la o expoziţie arheologică organizată la Budapesta, de unde celtul (toporul) de bronz nu s-a mai întors.
După 1971, dar mai cu seamă din 1979, prin preocuparea stăruitoare a prof. Emil Pop care ajutat de elevii Şcolii generale a întreprins sondaje de suprafaţă, identificând diverse obiecte arheologice, zona a intrat în atenţia specialiştilor de la muzeele din Tg. Mureş şi Cluj-Napoca. S-au organizat astfel săpături sistematice (1979, 1980, 1982, 1995, 1996, 1998) şi în cele din urmă au fost stabilite 18 puncte de interes arheologic.
Materialul rezultat din săpături – preponderent ceramic -indică, potrivit aprecierilor făcute de specialişti, existenţa, în actuala vatră a Zaului, a unei aşezări datând din Epoca pietrei şlefuite (Neolitic) datat 5000-3000 Î.H.
În urma acestor noi dovezi, analizate şi datate de profesionişti, s-a apreciat că vatra comunei Zau de Câmpie, devine aşezare umană chiar din acea perioadă când primele comunităţi umane încep să se aşeze statornic întemeindu-şi sate, confecţionând unelte din piatră şlefuită, vase de lut, cultivă primele plante şi cresc animale. Acestui stadiu evolutiv, numit arheologic cultura TURDAŞ îi aparţin cele mai vechi descoperiri de la Zau de Câmpie (vase de lut ornate prin incizii – zgârieturi – sau prin pictură, în alb-roşu-negru, unelte din piatră, os şi cupru).
Dintr-un studiu întocmit de prof. Pop Emil, participant direct la investigarea urmelor acestui trecut îndepărtat şi organizator al colecţiei arheologice de la Şcoala Generală Zau, cercetările s-au derulat astfel:
a) În punctele numite Telep, Bârsana, Babe, au fost descoperite vetre de foc, morminte, unelte din piatră şi os, vase şi fragmente de vase, unele ornate cu incizii şi picturi, atribuite culturilor arheologice TURDAS, COŢOFENI şi Hallstatt (prima vârstă a fierului).
b) În dreapta pârâului, respectiv centrul de azi al localităţii, au fost descoperite, o urnă funerară conţinând resturi de oseminte şi o strachină care o acoperea, frumos pictată (curtea prof. Remus Munteanu), un vas tipic pentru cultura de trecere spre epoca bronzului numită COŢOFENI (curtea cetăţeanului Cornel Oltean), iar la Dispensarul uman, un mormânt de incineraţie cu 3 vase de lut bine conservate.
Descoperirea cu o frecvenţă mai mare a obiectelor din bronz indică generalizarea acestei civilizaţii care a determinat şi pe plan local, progrese; pe lângă cultivarea primitivă a pământului şi creşterea animalelor, apar acum şi meşteşugurile. Vasele, uneltele din bronz, au putut fi confecţionate chiar de meşteri locali sau din zonă (Ocna Mureş, unde a fost descoperit cel mai mare depozit de bronz, nu este prea departe) care asigurau cerinţele unor grupuri umane cultivatoare de plante şi crescători de animale având obiceiuri funerare specifice – la început înhumarea morţilor, apoi spre sfârşitul Epocii bronzului, incinerarea (arderea) lor.
Pentru prima vârstă a fierului (Hallstatt 700-300 Î.H.), când se mai foloseau şi unelte din bronz, Studiul prof. Emil Pop apreciază că sunt caracteristice vestigiile scoase la lumină în săpăturile de la Grădiniţă, Bufet, Dispensarul Uman, Vamă (unde a fost identificat şi depozitul de bronzuri la sfârşitul sec. al XlX-lea), La Curte (4 topoare de bronz – Carol Felei), Fundal Babelor (1 topor de bronz – Traian Duma).
Cât priveşte a II-a vârstă a fierului (Latene 300 Î.H.-106 d.H) corespunzătoare înfloririi civilizaţiei dacice şi a statului dac, deşi vestigiile identificate până în prezent sunt puţine, în accepţiunea noastră, prezenţa strămoşilor daci şi continuitatea lor în anii stăpânirii romane asupra Daciei nu poate fi pusă la îndoială. Multe fragmente de vase lucrate cu mâna sau la roată specifice dacilor, amestecate cu cele de factură romană şi post romană, au fost scoase la suprafaţă in timpul lucrărilor agricole sau săpăturilor pentru fundaţii. O parte din aceste fragmente colectate în anii din urmă la “Podul Botei şi Bujor – Hodaie” au fost analizate şi atribuite de cercetătorii Dr. Valeriu Lazăr şi Mihai Grozav din Tg. Mureş, perioadelor dacică şi daco-romană.
Sunt concludente şi alte mărturii:
– capacul unui sarcofag de copil, a cărui loc de descoperire nu poate fi stabilit decât cel mult ipotetic.
– monede din cele mai diferite din Epoca romană şi până în zilele noastre. O parte din monede (colecţia Sâncrăian Marcu) au fost duse la Cluj-Napoca în 1969, unde E. Chirilă, specialist în numismatică, le-a datat după cum urmează: un denar roman republican din 114 Î.H., un As din seci d.H., un Sestertius din timpul împăratului Caracala – 214 d.H. Potrivit specialistului clujan denarul republican făcea parte dintr-o serie rară de monede romane, descoperite pe teritoriul României. Şi alte monede din bronz aflate în colecţia Marcu Sâncrăianu, datate în anii din urmă, aparţin epocii romane, precum şi o monedă de argint din timpul împăratului Antonius Pius (138-162 d.H.) găsită de un elev (Pârcălab Alexandru) care se află în prezent în colecţia Dr. Valeriu Lazăr din Tg. Mureş.
– un obiect intact, o ceaşcă, foarte posibil dacică, iventariată în Muzeul clujan de arheologie sub nr.3163, număr în care se includ şi alte piese (ceşti, vase de lut).
La hotarul dintre Zau de Câmpie şi Valea Largă au ieşit la lumină, în urmă cu nu prea mult timp, pietre fasonate care pavau un fost drum roman, alături de fragmente ceramice şi alte obiecte tipic romane.
Zau de Câmpie se află la doar 15 km distanţă de Lechinţa de Mureş, unde a existat o veritabilă aşezare dacică în care viaţa se continuă şi după retragerea legiunilor romane. Din perioada Prefeudală, când viaţa populaţiei locale (dealtfel din întreaga provincie) a avut mult de suferit de pe urma popoarelor migratoare a căror valuri se succedau unul după altul şi pârjoleau totul în calea lor, nu s-au identificat urme arheologice concludente. Unele materiale găsite în punctele “Între păraie – Hodaia oilor” şi Ses (grădina de legume a fostului CAP) sunt atribuite totuşi de specialiştii târgmureşeni perioadei prefeudale, perioadă pentru care, în general, există urme modeste.
Vremurile tulburi şi nesigure explică într-un fel sărăcia de vestigii pentru aceste timpuri când populaţia s-a retras în locuri mai ferite, dar este un lucru sigur că viaţa îşi va fi reluat firul, deoarece cu certitudine satul exista cu mult înainte de prima menţiune documentară din 1339. O monedă de bronz, identificată la Cluj ca fiind din vremea regelui Ungariei Bela al III-lea (1172 – 1196), semnalează prezenţa umană în zonă.

Zau de Câmpie în date şi documente

5000-3000 Î.H. – urme de viaţă umană în vatra satului din Epoca pietrei şlefuite.
Sec. I-II, d.H. – vestigii ale civilizaţiei romane – monede, fragmente dintr-un sarcofag roman.
Sec. XII – monede ungureşti din vremea lui Bela III (1172-1196).
1339 – la 25 mai satul este atestat în scris într-un act emis la Vişegrad (Ungaria) sub numele de ZAH. (Doc. Istoria României – C, vol. III, p. 508-509)
1340 – pe teritoriul satului existau 13 moşii nobiliare (Csanki 744).
1401 – un act din acest an vorbeşte de Zaul cel părăsit în care iobagilor români din Grebeniş li se fură de către secui 996 oi, 64 vite, 21 cai (Docum. Teleki, vol.I, p 280).
1414 – este prima menţiune referitoare la practicarea pescuitului la Zau (Docum. Fam Teleki, vol.I, p. 39).
1416 – poos. Sen terra Zah, într-un act emis de Conventul Cluj-Mănăştur, în care voievodul Csaki este anunţat că Zaul este dat zălog lui Sztrigyi Peter. (Docum. Fam Teleki, vol. I, p 415, 426)
1459 – poos. Zah et piscina, prima menţiune a lacului din Zau şi tot acum regele Vladislav II, donează un castel din sat, lui Erdeleyi Ianoş (Docum. Fam Teleki, vol. I, p 339, şi II, p. 72).
1461 – Zaul apare între satele româneşti care plăteau quiquagesima (o oaie, o mioară, 1 miel din 50) (Registrul quinquagesimei din 1461 – microfilm după originalul din arhiva ungară – Budapesta, în posesia autorului).
– un alt document din acest an menţionează iarăşi tăul şi o moară.

1468 – Voievodul Csupor al Transilvaniei primeşte de la Matei Corvin domenii confiscate (urmare unei insurecţii a nobilimii) între care şi Zaul (Docum. Fam Teleki, vol. II).
1496 – Nova donaţia Zach – Vladislav II, donează Zaul cu acest titlu (o reconfirmare a daniei), lui Erdeleyi Ianoş şi soţiei sale Justina.
1504 – poos Zaah – într-un act de vânzare, o parte din lacul mare şi moară, se vinde cu 50 florini aur. (Docum. Fam Teleki, vol. II, p 215, 269)
1514 – satul este menţionat într-un act oficial în faţa voievodului Zapolya, referitor la moştenirea proprietăţii nobilului Erdeleyi (Docum. Fam Teleki, vol. II, p 380).
1531 – la Zau sunt menţionaţi 3 cneji români (Voievodatul Transilvaniei, sub redacţia acad. St. Pascu).
1642 – într-un Urbaria, o parte a Zaului este cuprinsă în domeniul princiar al Gurghiului, aflat în posesia lui Rakoczi I (Makkai Laszlo Actele economice ale moşiilor lui Gh. Rakoczi I, Budapest, 1954).
1733 – Zaaha, prima conscripţie care indică întreaga populaţie a satului – 225 suflete (Conscripţia Klein în ms. Muzeul Brukenthal).
1750 – conscripţia Aron înscrie în sat 320 persoane.
1750 – la Zau sunt înregistrate 40 familii impozate, care plăteau în total 169 florini şi 51 creiţari. (Arhivele Statului Cluj – Documentul 1717)
1760-1762 Mezo Zah, conscripţia din acest an înscrie la Zau 59 familii neunite cu biserica Romei (Conscr. Bucow).
1784-1787 – recensământul împăratului Iosif II, găseşte în sat 99 familii, 572 locuitori, 79 case şi un singur nobil.
1814 – iobagii nevoiaşi din Zau şi Şeulia împrumutau de la groful Ugran, porumb cu 2,20 florini renani/baniţa (Bibi. Acad. Cluj).
1820 – La 10 august se efectua în sat Conscripţia Cziraki, în care iobagii români aparţin la 5 familii nobiliare: M. Taldalagi, văduva lui S. Vaas, contele Toma Vaas, Ştefan Ugran şi Laurenţiu Mora (microfilm în posesia autorului).
1824 – satul apare pentru prima dată în forma actuală a numelui – ZAU; este menţionată o şcoală de piatră cu 25 şcolari (Schematismul Mitropoliei – Blaj, 1886).
1830 – satul avea 600 suflete (Statistica Transilvaniei, p. 211)
1843 – valoarea proprietăţii Ugran St. la Zau era de 5090 forinţi. Actul de evaluare indică punctele topografice unde deţinea proprietăţi (Biblioteca Academiei – Cluj).
1857 – Zaul avea 848 locuitori, din care 17 r. catolici, 85 calvini, 4 israeliţi, 2 armeano-catolici iar restul erau greco-catolici (Statistica Transilvaniei – 1857).
1886 – se construieşte biserica reformată.
1900 – la această dată exista gară, poştă şi telefon (Schematismul Arhiepiscopiei gr. Catolice 1900).
– Mezo Zah – recensate la Zau 1303 persoane (895 români, ceilalţi unguri şi evrei) – Dicţionar – S. Moldovan şi N. Togan.
– statistica ungurească înregistrează în sat 110 slugi şi 358 muncitori agricoli.
1905 – se construieşte sediul Primăriei şi al Postului de jandarmi
1908 – Şcoala confesională românească este închisă – dispoziţie administrativă (Arhiva bisericii greco-catolice).
1909 – încă din acest an românii de confesiune gr-catolică decid zidirea unei biserici din material solid (Arhiva bibliotecii greco-catolice).
1910 – recensământ: 1394 persoane, 299 case (275 din văioagă), 325 ştiau să scrie şi să citească (Statistica Ungariei, 1910).
– arhitectul I.F. Negruţiu din Blaj prezintă sătenilor proiectul noii biserici greco-catolice.
1911 – La Zau sunt înregistrate 2342 ovine, 59 cai, 891 porci, 895 vite (51 bivoli) Magyar Statistikai Kozlemeneyik, vol. 41, p. 394.
1911-1913 – se construieşte castelul familiei nobiliare ŞTEFAN UGRAN.
1913 – preotul greco-catolic anunţă comunitatea că vor începe “să sape după gaz, în forma celei de la Sărmăşel”, într-un teren (2400 mp) ce aparţine bisericii (Arhiva parohiei proces verbal din 12.02.1913).
1926-1927 – se termină edificiile bisericilor româneşti.
1935 – se construieşte dispensarul uman.
1941-1945 – evenimentele răzb. II mondial a îndoliat 55 de familii din Zau de Câmpie (morţi, dispăruţi) – Arhiva Primăriei – Dosar I.O.V.R.
1948 – 1953 – se introduce în Zau gazul metan.
1950 – este construită Şcoala din Bota.
1950-1963 – se introduce în localitate curentul electric.
1956 şi 1965 – s-au construit cele două magazine universale.
1957 – construcţia dispensarului veterinar.
1963 şi 1990 – au fost ridicate cele două clădiri ale Bazei de recepţie.
1963-2002 – în mai multe etape, se extinde reţeaua de telefonie la 1000 abonaţi.
1968 – se construieşte Brutăria.
1972 – este construită clădirea Poştei şi a filialei CEC.
1972-1975 – se pietruieşte drumul spre Bărboşi, Babe, Bota.
1973 şi 1978 – au fost clădite cele două blocuri de locuinţe, având şi spaţii comerciale.
1974 – s-a introdus apa potabilă
1996 – este dată în folosinţă construcţia Căminului cultural din Zau.

Extras din “SATUL cu BUJORI de-a lungul veacurilor”, Ediţia a II
Ioan Floca şi Emil Pop
ISBN 973-86669-2-9